Marketingul nu înseamnă
„cea mai bună campanie”.
Înseamnă campania potrivită.

Ajut brandurile să își găsească direcția clară.

Strategii de marketing, lansări de produse și poziționare de brand pentru business-uri care vor claritate.

Roberta Brănescu, strateg de marketing, în ținută office bleumarin, oferind consultanță pentru lansarea de produse noi.

Povestea verdictului de la 9 ani

Îmi amintesc perfect momentul în care a apărut prima carte Harry Potter în România. Aveam 8–9 ani și, după ce am citit-o, am spus  cu convingere că este cea mai frumoasă carte scrisă vreodată.

La vârsta aceea, verdictul părea final. Era cea mai bună – pentru că era cea mai bună din tot ce citisem până atunci. Anii au trecut, am citit sute de cărți, iar perspectiva s-a schimbat.

Am înțeles că lumea este plină de lucruri extraordinare, dar că valoarea lor depinde mereu de context.

Exact așa funcționează și marketingul. Nu există „cea mai bună campanie”.

Există campania potrivită pentru produsul potrivit, la momentul potrivit.

O campanie care a funcționat anul trecut poate eșua complet anul acesta (chiar pentru un produs similar) pentru că piața, oamenii și contextul s-au schimbat.

O perspectivă din interiorul altor industrii

De-a lungul anilor, am avut privilegiul de a lucra ca expert în marketing pentru branduri care cer o responsabilitate uriașă:

Suplimente alimentare și Beauty

De la probiotice pentru copii la colagen și multivitamine pentru adulți. Aici am învățat cum să construiesc încrederea într-un domeniu hiper-reglementat.

FMCG & Jucării

Am gestionat strategii pentru branduri de mezeluri și magazine de jucării (0-10 ani), înțelegând psihologia complexă din spatele deciziei de cumpărare a părinților.

Wellness & Spa

Un hobby a devenit, la un moment dat, o experiență reală de business: masajul medical. Am obținut certificări oficiale și am deschis un salon de masaj. După un an intens, am decis să închid salonul — nu pentru că nu funcționa, ci pentru că timpul nu îmi permitea să mă ocup de el la nivelul dorit.

Dar acea experiență mi-a oferit ceva extrem de valoros: o înțelegere directă a provocărilor antreprenorilor din domeniul serviciilor și wellness.

De la imprimante 3D la algoritmi AI: De ce cred în precizie

În urmă cu un deceniu, am câștigat o finanțare europeană și am lansat un business de bijuterii imprimate 3D (un amestec de bronz, cupru, bambus și PLA). Tehnologia era atunci la început, rudimentară comparativ cu ce avem azi, dar mi-a oferit prima lecție reală despre despre cum să vinzi inovația.

Rigoarea științifică. Deși background-ul meu academic este solid (economie, business management și doctorat în sisteme AI pentru optimizarea proceselor), în marketing aduc această rigoare sub o altă formă: analiza datelor. Îmi place să înțeleg „mecanica” din spatele comportamentului de cumpărare.

Roberta Brănescu, expert în marketing pentru industrii unde greșeala nu este o opțiune (FMCG, medical, spa), folosindu-și experiența pentru a muta acul busolei și a schimba poziția unui brand

Marketingul tău merită o direcție clară. Hai să vorbim.

Trimite-mi câteva detalii despre afacerea ta.
Poate fi website-ul, pagina de social media sau câteva informații despre produsele și serviciile tale. Dacă pot să te ajut, stabilim o discuție gratuită de 30 de minute în care analizăm marketingul tău.

Nu fac promisiuni pe care nu le pot executa. Dacă vrei un partener care să pună osul la treabă pentru brandul tău, scrie-mi.

✉ roberta@campaniac.ro

Trimite-mi un mesaj. Îți răspund în maximum 24 de ore.

Datele tale rămân confidențiale. Nu trimit newslettere fără acord. Nu suport spam-ul la fel de mult ca tine. 

8 + 4 =